Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să şe şi caterisească şi să se şi afurisească.
Canonul 64 apostolic
Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt zădărnicii decât binecuvântări.
Canonul 32 Laodiceea
Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă- tori, nici a serba împreună cu ei.
Canonul 37 Laodiceea
în casele domneşti sau în biserici nu se cuvine a face cele ce se zic agape şi a mânca în Casa lui Dumnezeu şi a aşterne culcuş acolo.
Canonul 28 Laodiceea
Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.
Canonul 6 Laodiceea
Aducerea jertfei şi rugăciunea pen- ru sinucigaşi nu sunt îngăduite, nu- mai dacă cel ce şi-a luat viaţa nu era \ în minţile sale
Canonul 14 Timotei al Alexandriei
După împrejurări şi starea sufletească a creştinului, rugăciunea poate să se citească ori să se cânte, să se spună cu voce tare ori în minte, să se citească în cuvinte simple ori în stihuri, să se asculte de la altul ori să fie citită de sine însuşi...
Sfântul Apostol lacov spune: Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi (Iac. 5,13).
Rugăciunea cu ascultare e îndoit mai puternică şi mai lucrătoare decât rugăciunea pe care ne-am rânduit-o singuri (ca de pildă, citirea Psaltirii,rugăciunile cu acatiste şi canoane şi altele asemenea). Sfântul Antonie de la Optina, într-una din scrisorile sale, cita din Sfântul Vasile cel Mare: „Dacă cineva, chiar şi întru bine, caută să-şi împlinească voia sa, unul ca acela nu poate să placă lui Dumnezeu."
Pricini pentru ca rugăciunea să nu ne fie ascultată
Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. (Iac. 4,3)
Rugăciunea noastră, în mod obişnuit, este trupească şi lipsită de putere. Noi tot timpul Ii cerem ceva lui Dumnezeu, însă rar îi mulţumim; şi încă şi mai rar îl slăvim pe El. Aducem rugăciunea noastră şi începem să aşteptăm plini de nerăbdare împlinirea ei - şi aceasta în acel chip în care „am prezentat-o" pe ea. Trece puţină vreme şi deja am concluzionat că Dumnezeu nu ne-a ascultat rugăciunea. Ne dedăm supărării şi cârtelii, îngrijorării şi necredinţei. Nici măcar nu ne gândim că ne asemănăm unor copii mici, simpli şi capricioşi, care plâng şi bat din picioare înaintea tatălui lor. Şi pentru ce? - Pentru faptul ca el a refuzat să le dea cuţitul frumos şi ascuţit, pe care ei îl voiau de la el ca să se „joace . Există insă vreun tată care, de va cere fiul său pâoare el ii va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? (Mt. 7,9-10);
Adeseori, rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu se aseamănă cuţitului, cu care noi dorim - fără să conştientizăm aceasta - să ne păgubim pe noi înşine ori pe cei mai apropiaţi şi mai dragi oameni; otrava cu care dorim sa omorâm sufletele noastre; piatra pe care s-o azvârlim împotriva Dăruitorului şi binefăcătorului Dumnezeu... .
Insă cea mai importantă condiţie pentru ca rugăciunea noastră să fie ascultată, pe care trebuie să o păzim până la capăt, amintindu-ne că anume capătul încununează lucrul, este neplecata urmare a sfintei credinţe ortodoxe, lăsată nouă moştenire de Domnul Iisus Hristos, de apostolii Săi şi de urmaşii lor- Sfinţii Părinţi şi învăţătorii Bisericii: Într-adevăr, dacă cel ce se roagă nu este creştin-ortodox - după nume şi după faptă - nu poată să păzească şi celelalte condiţii ale binefăcătoarei şi mângâietoarei rugăciuni. Rugăciunea lui este îngreţoşătoare, căci celui ce îşi opreşte urechea de la ascultarea Legii, chiar rugăciunea lui e urâciune (Pilde 28,29). Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire? (Iov 27,9).
Unii parinti recomandă fiilor lor duhovniceşti ca să facă în fiecare noapte 33 de metanii până la pământ - nevoinţă de rugăciune care are osebită putere harică, mai cu seamă în timp de necazuri şi strâmtorări.
Maşina, în timp ce călătorim, de asemenea, poate să se prefacă într-o modestă casă duhovnicească de rugăciune dacă spunem în minte Rugăciunea lui Iisus ori ne concentrăm să ascultăm cuvintele de rugăciune ale vreunui acatist la CD player. Acesta este cel mai de nădejde mijloc de a fi păziţi de orice accident.
Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (Ps. 18,1).
Strigaţi Domnului tot pământul (Ps. 99, 1).
Fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.
Pravila de rugaciunea a mireanului constă în aceea de a spune rugăciunile de dimineaţă şi de seară. Dacă însă la această mică nevoinţă de rugăciune el reuşeşte să adauge şi citirea vreunui acatist, canon de rugă- dune ori catismă (sau parte dintr-o catismă) în legătură cu duminica ori praznicul sărbătorit, acest lucru este aducător de mântuire.
Felul rugăciunilor, cantitatea lor, se hotărăşte de către părinţii duhovnici, care potrivesc totul după măsura fiecărui fiu duhovnicesc - după ocupaţie, treapta credinţei, starea familială şi altele asemenea. A renunţa însă la obişnuita pravilă de rugăciune zilnică nu se cuvine. Chiar şi atunci când din pricina oboselii ori a lenii pravila de rugăciune se împlineşte fără adunarea minţii, aceasta nu poate sluji drept motiv de a pleca dimineaţa la lucru ori de a ne culca seara fără a ne fi rugat. Cuvintele rugăciunii, chiar şi atunci, pătrunzând în suflet, îşi arată lucrarea lor curăţitoare.
Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie unui fiu duhovnicesc al său - om cu familie - acestea:
„In anumite situaţii trebuie ca cel mai bine să scurtezi pravila de rugăciune, căci puţine oare sunt în viaţa de familie împrejurările neprevăzute? Când nu putem să împlinim însă pravila noastră de rugăciune până la capăt, putem să o scurtăm. însă a ne grăbi pentru a spune totul, nu se cuvine...
E drept, aceasta nu este partea esenţială a rugăciunii, ci doar partea ei din afară. Principalul, aici, este de a te ruga lui Dumnezeu cu mintea şi cu inima, cu deplina predare Domnului..."
Poţi să te rogi îndelung şi să citeşti multe rugăciuni, catisme, acatiste şi canoane, însă dacă săvârşeşti aceasta pe seama împlinirii îndatoririlor tale familiale ori de slujbă, cu supărare şi cu mânie, forţându-te parcă spre împlinirea unui oarecare plan ori a unei norme... ce folos?
Câteodată însă împrejurările şi starea noastră de sănătate nu ne permit să mergem regulat în duminici şi praznice la slujbe. în asemenea situaţii trebuie să-l întrebăm pe părintele nostru duhovnic cum să ne rugăm acasă în aceste zile. în orice situaţie însă, ca pravilă de rugăciune, în conformitate cu canoanele Bisericii, creştinul dreptmăritor trebuie să citească de sâmbătă seara pana duminică la prânz Vecernia mare, Vecernia mică, Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile şi rugăciunile de la Vecernie şi Utrenie.
în calendar el vede ce Apostol şi ce Evanghelie se citesc în acea zi şi le citeşte pe acestea. Citeşte şi viaţa sfântului din acea zi, poate şi vreo oarecare predică legată de praznic. Aprinde candela înaintea iconostasului, câteva lumânări, cădeşte cu tămâie, ia anafură, bea agheasma şi stropeşte cu agheasmă prin casă.
Stăruinţa de a pronunţa expresiv cuvintele e nesăbuinţă. Este necesar ca ele să se pronunţe simplu şi firesc. Practica demonstrează că, la rostirea cu voce tare a pravilei de rugăciune, mintea se răspândeşte mai mult decât atunci când o citim în gând ori când o ascultăm de la altul. Cititul se face fără grabă. Mişcarea trupului - a capului, a mâinilor, a picioarelor - la metanii şi la închinare să nu se facă grăbit, ci cu măsură şi cu evlavie.
Inainte de a intra în biserică ori de a păşi către împlinirea pravilei de rugăciune femeia trebuie să-şi acopere capul, iar bărbatul să-şi dea jos acoperământul de pe cap (vezi I Cor. 11, 4-13). înaintea lui Dumnezeu, la rugăciune, se stă drept (în afară de faptul când există la mijloc vreo pricină îndreptăţită - bătrâneţea, boala, sarcina şi altele asemenea). Având amândouă picioarele în acelaşi rând, nu depărtate, şi stând drept. Mâinile atârnă firesc de ambele părţi. Capul nu este nici plecat prea tare, nici ridicat prea mult în sus. Trupul, la îngenunchere, este drept.
La fel de important precum focul este şi incendiul patimilor, pe care diavolii îl aprind în inimile noastre. Pe el îl poate stinge doar puterea rugăciunii.
Rugăciunea închide gura fiarelor şi le îmblânzeşte, făcându-le asemenea mieilor celor fără de răutate. Sfântul Proroc Daniil a fost azvârlit într-o groapă cu lei ca să fie sfâşiat de aceştia, însă el s-a rugat şi a rămas nevătămat. Aşa au rămas nevătămaţi şi toţi ostaşii lui Hristos, care cu rugăciunea pe buze şi în inimă au stat împotriva fiarelor celor duhovniceşti - demonii.
Necruţătoare şi de neînlăturat este moartea omului. Adesea ea este anunţată de suferinţe şi de chinuri şi de încă o şi mai chinuitoare frică. însă din nou rugăciunea le biruie pe toate. în Sfânta Scriptură citim: în vremea aceea Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Şi a intrat la el Isaia, fiul lui Amos, şi i-a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Pune rânduială în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri. Atunci s-a întors lezechi la perete şi s-a rugat Domnului... Şi a izbucnit lezechia în hohote de plâns. Şi a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând: „Du-te şi spune lui lezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale, iată voi adăuga la viata ta încă cincisprezece ani" (Is. 38,1-5).
încă şi mai mângâietor e atunci când rugăciunea, puternica rugăciune, poate să izbăvească de moartea cea duhovnicească, poate să ridice sufletele omeneşti şi din fundul iadului - toate acestea le cunoaşte cel care a citit cartea arhimandritului Serafim Alexiev închinată Sfântului Serafim de Sarov.
„Rugăciunea nu doar biruie legile firii, nu doar se arată ca un scut de nebiruit împotriva văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, ci opreşte însăşi mâna Atotputernicului Dumnezeu întinsă ca să zdrobească pe cei păcătoşi" - scrie Sfântul Dimitrie al Rostovului.
Şi aici trebuie să cercetăm cea mai mare putere a ei. Aceasta însă nu vine de la noi - oameni nespus de păcătoşi ci e dar al Sfântului Duh, noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Rom. 8,26).
Chipuri ale rugăciunii puternice
Mult poate rugăciunea dreptului. (Iac. 5,16)
Chipuri ale puternicei rugăciuni sunt Maica Domnului, sfinţii şi drepţii.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru orice s-ar ruga Fiului său şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Acesta îi ascultă rugăciunea. Să ne amintim minunea din Cana Galileii, când Hristos a prefăcut apa din şase vase în vin. Domnul nu avea intenţia să săvârşească prima Sa minune anume în acea zi şi la acea nuntă, însă rugat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a cedat şi a împlinit rugăciunea ei de a avea vin la masă.
Puternică rugăciune au şi sfinţii, şi drepţii. Dacă Dumnezeu pe bună dreptate nu întotdeauna ascultă rugăciunile noastre, pentru că adesea ele sunt făcute de buze şi de inimi necurate, El ascultă cu luare-aminte orice cerere a sfinţilor. Noi, dreptmăritorii creştini, suntem fericiţi şi plini de bucurie să cinstim pe sfinţi, în vreme ce sectanţii nu au sfinţi, deci nu are cine să se roage pentru ei.
Sfinţii Părinţi s-au raportat cu neîncredere la orice experienţă a credincioşilor de a se ruga cu rugăciunile lor mai dinainte ori compuse în chiar momentul rugăciunii, conduşi parcă de Sfântul Duh, recomandând rugăciuni scrise, ale insuflaţilor bărbaţi. Ei au procedat astfel ca să-i păzească pe fiii lor duhovniceşti de grăirea în deşert şi de rugăciuni cu multe cuvinte, de deşertăciune, de entuziasm nesănătos şi chiar de înşelare. Sfântul Ignatie Briancianinov ne previne: „Să nu îndrăzneşti să aduci lui Dumnezeu rugăciuni din multe cuvinte şi din grăiri frumoase, alcătuite de tine. Ele sunt lucrări ale minţii căzute şi nu pot să fie primite la jertfelnicul cel duhovnicesc al lui Dumnezeu.
Când fericitei stareţe monahia Sarra Tambieva (1981) nişte părinţi i s-au plâns de reaua şi necreştineasca comportare a copiilor lor, fericita le-a spus să citească Psaltirea pentru aceştia: „Dacă vreţi ca copiii voştri să trăiască în bunăstare şi evlavie - i-a sfătuit ea pe părinţi să citiţi psaltirea pentru ei; mai puternică armă şi lucru mai sfânt pe pământ nu puteţi să aflaţi - 'Sfântul Ioan Gură de Aur, marele părinte din veacul al IV-lea, la întrebarea despre citirea Psaltirii a răspuns: „Mai bine să se oprească soarele de pe cer decât să se oprească citirea Psaltirii. Osebit de importantă este citirea Psaltirii pentru copii de către maicile lor. Această citire e cel mai bun leac pentru toate bolile - şi sufleteşti, şi duhovniceşti, şi trupeşti.
încă din vechime, in Biserica Ortodoxă exista blagocestivul obicei de a se citi Psaltirea pentru cel răposat, fie el monah ori mirean. Psalmii (catismele) pot să fie citite permanent până la îngroparea celui adormit, ca şi după aceea. Osebit de folositoare pentru sufletul celui adormit este citirea Psaltirii până în cea de-a 40-a zi după moarte. Biserica ne învaţă că psalmii citiţi pentru pomenirea celui adormit au tăria de a ajuta sufletului acestuia la trecerea prin vămile văzduhului şi de a izgoni de la el duhurile cele rele, care năvălesc în acel ceas plin de necaz şi înfricoşare. Iată de ce există frumosul obicei ca, atunci când un creştin trece la cele veşnice, rudele şi apropiaţii să se rânduiască la citirea celor 20 de catisme, rostind din aceasta în fiecare zi până la pomenirea de 40 de zile, Psaltirea citindu-se de la un capăt la altul în fiecare zi.
Rugăciunea lui Iisus e neîncetată.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu doreşte mult să-i ajute pe oameni. Ea a înfiat întregul neam omenesc (vezi In 19, 26-27), însă ţine de noi înşine dacă dorim să primim ajutorul şi ocrotirea ei de Maică. Mulţi oameni, numindu-se creştini, nu o cinstesc pe Maica Domnului şi, prin urmare, Il întristează pe Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Preasfânta Fecioară Maria, prin insuflare de la Duhul Sfânt, a spus despre sine însăşi: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Lc. 1, 48). Ne întrebăm: cărui neam aparţin protestanţii şi sectanţii care nu o cinstesc şi nu o fericesc pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? E limpede că aparţin acelui neam care nu iese decât cu rugăciune şi cu post (vezi Mt. 17, 21) - demonii!
în viaţa Fericitului Andrei cel nebun pentru Hristos se povesteşte cum un sfânt, care se afla în Rai, s-a minunat că nicăieri acolo nu a văzut-o pe Maica Domnului. întrebând unde se află ea, i s-a răspuns că Preacurata este pe pământ, ca să poată fi mai aproape de oameni şi să-i ajute.
Sfinţii Părinţi ne învaţă să ne rugăm nu doar îngerului nostru păzitor, ci şi îngerului păzitor al altor oameni. De pildă, trebuie să mergi cu o oarecare rugăminte la un întâistătător, care este neînduplecat şi nu vrea să îndeplinească cererea ta - atunci tu îţi pleci gândul către îngerul păzitor al lui şi te rogi să-i înmoaie inima mai-marelui tău, şi vei vedea cum totul se va preschimba în bine. Dacă nu poţi să te împaci cu vrăjmaşul tău care ţi-a făcut rău multă vreme - roagă-te cât mai des îngerului său păzitor şi el se va împăca cu tine. In acest scop sunt de trebuinţă doar credinţa, dragostea şi îndelunga răbdare.
Despre rugăciunea sfinţilor prea- înţeleptul Iisus Sirah a spus: Cel care slujeşte lui Dumnezeu cu bunăvoinţă va fi primit şi rugăciunea lui până la nori va ajunge (Sir. 35,17).
Noi, ca şi creştini ortodocşi, credem în aceasta.
Oare Dumnezeu nu-l va izbăvi din această patimă dacă toţi cei din casă şi prietenii îl înconjoară din toate părţile împotriva demonului băuturii cu scutul neînfrânt al dragostei şi al rugăciunii neîncetate pentru el? Sau un fiu ori o fiică e rănit de săgeata de moarte a drogurilor, ori de vreo oarecare sectă vătămătoare de suflet - oare nu-l învie dragostea atotbiruitoare a maicii care strigă după ajutor la Dumnezeu şi la sfinţii Lui? Ori s-a îmbolnăvit aproapele nostru. Oare nu-l va ridica de pe patul de boală dragostea noastră, rugăciunea noastră către Cerescul Medic al sufletelor şi trupurilor - Hristos Domnul?
„Marea şi strălucitoarea biruinţă asupra gândurilor de mânie constă în aceasta - învaţă Avva Dorotei să ne rugăm pentru fratele care ne-a scârbit, astfel: «Ajută, Doamne, fratelui meu (numele) şi, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine, păcătosul!”
Un asemenea om cu adevărat se roagă pentru fratele său, iar acesta este un semn al compătimirii şi dragostei; şi se smereşte el cerând ajutor pentru rugăciunile altuia.
Rugăciunea pentru aceia care ne amărăsc şi ne vor răul aduce în suflet pacea şi se revarsă binecuvântat chiar şi asupra vrăjmaşilor noştri, ridicând rugăciunea noastră până la treapta jertfei de sine. „Când vezi în aproapele tău vreo nedesăvârşire, vreo oarecare patimă - scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, roagă-te pentru el. Roagă-te pentru toţi, chiar şi pentru vrăjmaşul tău. Dacă vezi vreun oarecare frate al tău că e mândru şi neplecat, că se poartă cu tine ori cu oricare altul plin de mândrie, roagă-te pentru el ca Dumnezeu să-i lumineze mintea şi să-i încălzească inima cu focul harului Său, spunând: „Doamne, îndrumă pe robul Tău, care a căzut în mândrie diavolească, către blândeţe şi smerenie şi izgoneşte din inima lui întunericul şi povara mândriei satanice!”
Dacă omul moare cu ură în inima sa împotriva cuiva şi fără să fie iertat, acesta merge în iad, pentru că Dumnezeu este iubire şi în împărăţia Lui nu poate să existe nici o picătură de răutate. Dumnezeu este iubire, virtute, iar diavolul este ură. Pentru aceasta, cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele merg după moartea lor la Dumnezeu, iar cei răi la diavolul. Dacă omul se roagă, dar urăşte pe cineva, rugăciunea lui nu vă fi ascultată, iar dacă el îndrăzneşte să păşească spre Potirul Domnului, să mănânce din pâine paharul Domnului (I Cor. Il, 27, 20) - Sfânta împărtăşanie având răutate şi vrajbă împotriva aproapelui, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului..
Cel ce urăşte pe cineva nu este creştin.
oamne, nu urâm pe nimeni, pe toţi îi iertăm, pe toţi îi iubim şi mai cu seamă pe vrăjmaşii noştri!
Primeşte-ne în împărăţia Ta!
Rugăciunea pentru cei nebotezaţi, pentru eretici, atei şi sinucigaşi
Cand Domnul nostru Iisus Hristos S-a rugat în rugăciunea Sa arhierească pentru ucenicii Săi şi pentru toţi care vor crede întru El, a inclus o categorie de oameni în care Biserica înglobează pe ateii - vădiţi ori în taină - şi antihriştii (unii îi numesc masoni), ereticii (sectanţii), cei nebotezaţi şi cei de altă credinţă, sinucigaşii. De ce a procedat astfel Mântuitorul, Care a iertat păcatele desfrânatei şi S-a rugat pentru aceia care L-au răstignit? Deoarece păcatul ateismului şi cel al eresului reprezintă hule împotriva Duhului Sfânt, iar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, este vinovat de osânda veşnică. Aici sunt incluşi toţi cei care neagă faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu şi îl aseamănă, făcând astfel un sacrilegiu, cu Budha, Zoroastru, Mahomed şi alţii, cât şi cei care resping existenţa Sa istorică şi întruparea (teosofii, dănoviştii, iudaizanţii). Despre ei, Sfântul Arhidiacon Ştefan spune:
Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum şi părinţii voştri, aşa şi voi (Fapte 7,51)
Biserica interzice rugăciunea pentru ateii şi antihriştii care luptă pe faţă şi plini, de îndârjire, pentru cei care sfarmă unitatea Bisericii (ecumeniştii) şi pentru vrăjmaşii vădiţi ai Sfintei Ortodoxii, pentru faptul că păcatul lor nu este cauzat de neputinţa firii omeneşti, ci de înălţarea mândră a minţii lor deasupra lui Dumnezeu şi a aşezării lor mai sus decât Biserica, aceasta fiind o probă limpede a asemănării cu diavolul, a slujirii diavoleşti.
„Cine este Antihrist? - întreabă Sfântul Grigorie Teologul. Fiara cea plină de otravă, un om foarte puternic. Atât de puternic, că lupta cu el in forma unei împotriviri deschise ar fi o îndrăzneală şi o neînţelepţie fără seamăn. Sfântul Isaac Sirul sfătuieşte să nu se intre în luptă cu el şi cu întâii lui slujitori din pricina experienţei diavolului de câteva mii de ani, ci să nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu.
Ca să aibă izbândă, rugăciunea noastră de a fi păziţi de Antihrist trebuie să fie bazată pe o viaţă curată şi plină de înţelepciune, pe tăria în credinţa ortodoxă, fiind mereu gata de nevoinţa mărturisirii. Cu cât mai devreme se începe pregătirea noastră inclusiv şi unele rugăciuni de pază de Antihrist, dintre care una a stareţilor de la Optina - sună astfel:
„Doamne lisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, păzeşte-ne de smintelile urătorului de Dumnezeu Antihrist care vine şi ne izbăveşte de toate vicleniile lui; ascunde-ne de mrejele lui viclene pe noi şi pe toti dreptmăritorii creştini în adăpostul tainic al mântuirii Tale şi nu îngădui, Doamne, să avem mai multă frică de diavol decât frică de Tine, nici să ne lepădăm de Tine şi de Sfânta Ta Biserică. Dă-ne nouă, Doamne, să ne învrednicim chiar să suferim şi să murim pentru sfântul Tău nume şi pentru dreapta credinţă, şi să nu ne lepădăm de Tine, să nu primim pecetea blestematului Antihrist şi să nu ne închinăm lui. Dăruieşte-ne, Doamne, ca ziua şi noaptea să plângem şi să ne întristăm pentru păcatele noastre, şi cruţă-ne, Doamne, în ziua înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin."
Rugăciunea sectară (eretică)
Sectantii nu aprind lumânări, nu cădesc cu tămâie, nu fac metanii, nu se închină, resping clopotele şi, în general, slujbele Bisericii. Ei se roagă în saloane şi în săli cu multe scaune, ale căror pereţi sunt goi, asociind locul cu o adunare de partid. Pastorul ţine o predică, după aceasta răsună cântări de extaz, asemenea cântecelor de promenadă de demult, răsună armonica, monedele, cu toţii se avântă în discuţii aprinse. Apoi începe o rugăciune improvizată, se roagă pastorul, se roagă pe rând câţiva sectanţi, iar la sfârşit încep să se roage cu toţii - „după cum îi este dat fiecăruia de sus" (a se înţelege din afund!!!)- După câteva minute, cei mai exaltaţi încep să amestece cuvintele lor cu oarecare cuvinte străine şi, nu după multă vreme, încep deja şa „comute" întreg limbajul într-o „limbă străină". Mulţi din cei ce se roagă sunt cu mâinile ridicate, unii stau îngenuncheaţi, iar alţii îşi bat piepturile lor; se aud o respiraţie zgomotoasă, suspine, vaiete şi gemete!
Omul care citeşte toate acestea nu are cum să nu-şi amintească cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog care şi fără să fi luat parte la adunările de rugăciune le descrie foarte exact, şi anume: „Când cineva stă la rugăciune şi-şi ridică mâinile sale către cer, şi ochii săi şi mintea sa, având în minte gânduri dumnezeieşti, închipuindu-şi bunătăţile cele cereşti, cinurile cele îngereşti, locaşurile sfinţilor..., iar uneori varsă lacrimi şi plânge..., şi i se pare lui că toate acestea sunt de la harul cel dumnezeiesc.,., acesta este un semn al înşelării... Cei ce se află pe o asemenea cale sunt înşelaţi de acelea pe le care văd cu lumina ochilor lor trupeşti, simţind ei bună mireasmă cu simţirea lor, auzind glasuri cu urechile lor etc. De această tumoare malignă duhovnicească a înşelării diavoleşti suferă şi rugăciunea romano-catolicilor. Sfântul Ignatie Brancianinov scrie: „Purtarea nevoitorilor la romano-catolici, cuprinşi de înşelare, întotdeauna a avut caracter de delir din pricina neobişnuitei patimi a aprinderii trupeşti. într-o astfel de stare s-a aflat şi Ignaţiu de Loyola, fondator al unui ordin înşelător. închipuirea lui era intr-atât de aprinsă, de exacerbată, încât el afirma că era îndeajuns doar să vrea să întrebuinţeze tensiunea amintită şi înaintea privirii lui se arătau, la dorinţa sa, Raiul şi iadul... Dar-este cunoscut că adevăraţilor sfinţi ai lui Dumnezeu vedeniile se dăruiesc doar cu binecuvântare dumnezeiască şi prin lucrare dumnezeiască, şi nu prin voia omului, nici prin sforţare proprie. Ereticii, bunii-samariteni - au dobândit într-atât aşa-numita „rugăciune-întrebare", încât află răspunsul la orice nelămurire. Doreşti să cunoşti ceva despre viitor? Nu e nici o problemă! Posteşti câteva zile, dai câteva slujbe, arăţi nedumerirea ta şi aştepţi răspunsul, care vine cel mai adesea printr-o „vedenie", printr-o descoperire de sus, prin „auzirea glasului lui Dumnezeu"! Aceasta este însă tot o ispitire a Domnului şi o probă limpede de înşelare duhovnicească. Descoperiri ale bunilor-samariteni sunt şi aşa-numitele scrieri: „Epistola Domnului Iisus" şi „Fiul Sfintei Născătoare de Dumnezeu".
Din pricina caracterului diavolesc al rugăciunii eretice (sectare), Biserica interzice categoric fiilor ei duhovniceşti să se roage împreună cu ereticii, să meargă la adunările lor de rugăciune ori să-i cheme la biserică, la slujbe comune sau rugăciuni comune.
Din Livada duhovnicească a Fericitului Ioan Moshu învăţăm cât de mult Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se îngreţoşează de cărţile şi învăţăturile eretice. Odată, Avva Chiriac, din binecuvântată descoperire de Sus, a văzut pe Preasfânta Fecioară împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul şi cu Sfântul Ioan Teologul. Avva s-a bucurat mult şi a chemat-o pe împărăteasa cea cerească în chilia lui, însă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu a voit, motivând că Chiriac ţinea în chilia sa pe vrăjmaşul ei. S-a vădit mai apoi că acest vrăjmaş era ereticul Nestorie, a cărui carte fericitul, fără să o fi cercetat, o ţinea în chilia sa.
Ca o măsură extremă această carte, care conţinea două cuvinte ale lui Nestorie împotriva Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost arsă.
Cum se prezintă rugăciunea eretică în ochii Domnului şi a sfinţilor Săi se vede limpede dintr-o vedenie a Avvei Teodul, povestită în capitolul 106 al aceleiaşi culegeri ascetice: Odată, Ava, uitându-se la un eretic cum se roagă, a văzut deasupra capului său un porumbel înnegrit, ca şi cum acesta ar fi fost dat cu funingine.
Dacă dispui de mai multă vreme, ar fi mult mai uşor pentru sufletul tău ca, după obişnuita pravilă, să citeşti un capitol din Evanghelie şi după aceea viaţa în cinstea sfântului zilei. Dimineaţa, înainte de a începe orice lucrare, cere binecuvântarea lui Dumnezeu prin astfel de cuvinte: „Doamne, binecuvântează!" Iar dacă ţi-ai încheiat lucrul, cu inimă plină de mulţumire spune: „Slavă Ţie, Doamne!" Dacă oarecare patimă necurată începe să se ridice în sufletul tău, dacă ispita apare în calea ta, aleargă după ajutor: „Doamne, mântuieşte-mă, că pier!"
Dacă nedumerirea cuprinde mintea ta - cum să procedezi într-o anumită situaţie -, roagă-te iară: „Arată-mi mie, Doamne, calea în care voi merge!" Dacă diavolul, vrăjmaşul mântuirii omeneşti, a reuşit să te arunce în adâncul păcatului, nu deznădăjdui, nu rămâne în tină, ci cu îndrăzneală spune: „Doamne, milostiv fi mie, păcătosului!" Şi astfel, întreaga zi, până seara, când pentru osârdia ta de rugăciune din timpul zilei îngerul tău păzitor se va ruga împreună cu tine, iar somnul de noapte îţi va lumina întregul tău suflet şi întregul tău trup, ca astfel să strigi către Domnul: „In Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu (Ps. 61,8).”
Sufletul omenesc poate fi asemănat cu un acumulator. Trudele de fiecare zi, necazurile şi ispitele „topesc" rapid acest acumulator şi el are nevoie permanent de a fi „reîncărcat". Energia cu care putem să înlocuim şi să înnoim „ descărcarea" acumulatorului
vieţii noastre duhovniceşti este rugăciunea. Şi pentru că rugăciunea e ceva de care putem să dispunem în orice vreme şi în orice loc, noi, cu bună voire şi cu iubire de nevoinţă, nicicând nu putem să ajungem secătuiţi în viaţa noastră duhovnicească, coborând până la treapta deplinei răutăţi şi a relei purtări.
întrebări şi răspunsuri pe tema rugăciunii
întrebare: Cu ce mijloace practice să luptăm împotriva răspândirii minţii la rugăciune?
Răspuns: De cum începe, în vremea rugăciunii, să ne fure vreun oarecare gând străin, trebuie să îl izgonim prin scurta rugăciune: „în numele lui Dumnezeu, încetează, iar dacă am fost robiţi de acesta, citind toate pasajele din pravila noastră fără de luare-aminte, trebuie să ne întoarcem din nou în locul în care ne-am răspândit cu mintea.
întrebare: Uneori, în mine se naşte o puternică dorinţă, în timpul rugăciunii, de a face închinăciuni până la pământ. Cum să procedez?
Răspuns: Când se arată întru noi o astfel de dorinţă - nu doar în timpul rugăciunii, ci în general, ţinând seama însă de împrejurări - nu trebuie să ne împotrivim ei (Sfântul Ambrozie de la Optina).
întrebare: Citirea Evangheliei poate fi socotită rugăciune?
Răspuns: Da. Chiar osebit de puternică şi harică rugăciune. Ieroschi- monahul Patemie de la Lavra Pecerska din Kiev îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să citească Sfânta Evanghelie vreme de 40 de zile ca rugăciune pentru odihna rudelor lor adormite, şi tot atâtea zile pentru izbăvirea de beţie, pentru înţelepţirea copiilor şi altele. Iată ce povestea el: „Odată, vreme de 40 de zile am citit Evanghelia pentru mântuirea unui suflet - un binefăcător al meu. Şi iată că mi s-a arătat o câmpie acoperită cu mărăcini... Deodată a căzut un foc puternic din cer şi a ars toţi mărăcinii. Câmpia s-a făcut curată. M-am chinuit să-mi tâlcuiesc această vedenie şi am auzit un glas: «Mărăcinii, câmpia acoperită - acestea sunt păcatele sufletului pentru care te rogi, iar focul din cer este Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l citeşti pentru mântuirea acestui suflet»'
întrebare: Există oare rugăciuni pentru izbăvirea de fumat?
Răspuns: Mărturisiţi-vă cu de-amănuntul de toate păcatele, de la vârsta de 7 ani. Impărtăşiţi-vă şi citiţi în toate zilele câte un capitol ori mai multe din Sfânta Evanghelie. Când vă cuprinde deznădejdea ori dorinţa de a fuma, citiţi din nou Evanghelia, până ce deznădejdea va trece. Faceţi, de asemenea, 33 de metanii - după numărul anilor Mântuitorului Iisus Hristos petrecuţi pe pământ (Sfântul Ambrozie de la Optina).
întrebare: Ce să spunem atunci când cineva ne cere să ne rugăm pentru el?
Răspuns: Spune în inima ta astfel: „Dumnezeu să ne miluiască!"
întrebare: Cum să stăm atunci când ne rugăm?
Răspuns: E bine să stăm drepţi şi să nu ne rezemăm de perete ori de vreo coloană. Mâinile să le lăsăm în jos nu să le împreunăm peste pântece ori la spate! - picioarele să stea în acelaşi rând şi nemişcate; capul să privească înainte. La îngenunchere, trupul să fie vertical. In biserică nu există un asemenea obicei la rugăciune ca palmele să se împreuneze înaintea pântecelui, nici să se ridice mâinile şi ochii în sus, nici să se stea cu ochii închişi.
Intrebare: Cum să ne raportăm la slujbele care se termină prea repede, care sunt scurtate (Liturghia, slujba înmormântării, Panihida, Botezul, Cununuia, Maslul, sfinţirea apei şi altele)?
Răspuns: Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir scrie: „Pentru marea lor lipsă de evlavie şi împietrire duhovnicească, oamenii de astăzi scurtează Sfânta Liturghie... Slujbele voastre, dacă se vor săvârşi pe fugă, sunt nefolositoare. Precum o scândură putrezită îi este de folos tâmplarului, tot astfel ne este de folos şi slujba săvârşită pe fugă... Precum un ac bont este de trebuinţă celui ce coase, tot astfel şi Liturghia slujită pe fugă este de folos preotului şi credincioşilor."
întrebare: Unii credincioşi, în timpul Liturghiei, urmăresc slujba după o carte pe care o ţin în mână. Alţii citesc rugăciunile de împărtăşire în timpul cântării de dinainte de împărtăşire, iar după aceasta, când slujba încă nu s-a încheiat, încep să citească şi rugăciunile de mulţumire.
Răspuns: Părinţii nu încuviinţează unele ca acestea.
întrebare: Rugăciunea în comun este importantă în familie?
Răspuns: Rugăciunea în comun, în casa creştinului ortodox, e de o mare însemnătate. Ea uneşte, adună laolaltă pe membrii acesteia. însuşi Domnul a spus: Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20).
întrebare: Mulţi spun că sunt creştini, însă foarte rar vin la slujbele Bisericii.
Răspuns: „Cel ce se leneveşte să slavoslovească şi să-L laude pe Domnul e străin de viaţa viitoare" (Sfântul Efrem Sirul).
întrebare: Câtă rugăciune, câte închinăciuni şi cât timp trebuie să se săvârşească acestea pentru odihna unui adormit?
Răspuns: Trebuie ca în fiecare zi până la 40 de ori să se spună rugăciunea: „Odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău (sufletul adormitei roabei Tale) (numele) şi iartă-i lui (ei) toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie!" De 12 ori cu închinăciuni (după rugăciunile de dimineaţă), iar seara la fel (după rugăciunile de seară).
întrebare: Căror sfinţi trebuie să ne rugăm când suntem cuprinşi de tulburare?
Răspuns: Nervozitatea şi tulburarea sunt semne ale patimii numită mânie. Cel ce se dedă uşor mâniei trebuie să se roage la cei care au atins desăvârşirea întru blândeţe şi în nerăutate la sfinţii ce au suferit chinuri, Boris şi Gleb, după cum cei îmboldiţi de patima desfrânării trebuie să se roage la minunaţii trăitori întru curăţie — Preacuviosul Moise Ungurul şi Preacuviosul Vitalie; iar cei neîntăriţi în sfânta credinţă ortodoxă la Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei şi la Sfânta Eufimia, dar şi la mulţi alţi sfinţi.
întrebare: De ce uneori sfinţii nu împlinesc rugăciunile noastre, nu ne izbăvesc din suferinţe şi din boli?
Răspuns: Sfinţii nu împlinesc rugăciunile noastre atunci când văd că suntem împătimiţi de pământ şi nu ne izbăvesc de suferinţe şi de boli deoarece văd că acestea ajută la mântuirea sufletelor noastre.
Cartea de faţă, închinată rugăciunii, este asemenea unei mici scântei, în comparaţie cu strălucitoarele cărţi pe aceeaşi temă - Rugăciunea noastră şi Rugăciunea Domnească - ale vrednicului de pomenire părinte arhimandrit Serafim Alexiev (+1993).
