Despre vesmintele si “crucile de aur ale popilor”

image

Am văzut de multe ori la televizor comentarii referitoare la veșmintele și „crucile de aur” ale preoților și vreau să fac câteva precizări modeste pe această temă.
Veșmintele ierarhilor și preoților ortodocși își au tradiția în istoria Bizanțului. După căderea Constantinopolului în anul 1453 domnitorii și ierarhii Țărilor Române (și nu numai) s-au considerat continuatori ai împăraților și ierarhilor bizantini preluându-le, printre altele și veșmintele (vezi și daniile domnitorilor Țărilor Române către Muntele Athos care până în 1453 primeau ajutor considerabil de la bizantini).

Crucile de aur ale „popilor”, nu sunt de aur. Căutați pe Google – Cruci pectorale - și veți vedea că au prețuri de la câteva sute de lei la ceva peste 5000 de lei.

Pentru mulți este o sumă. Însă nu se știe un lucru: Crucile pe care le poartă Patriarhul, Episcopii și preoții SUNT DISTINCȚII. Nu le poartă orice preot; trebuie să fii ierarh iar ca preot să ai gradul de iconom-stavrofor care se acordă în urma unei activități deosebite în plan pastoral și misionar al preotului respectiv. De ce este desconsiderată activitatea unui preot care poartă cruce ? În cazul de față crucea este o distincție pe care a primit-o un preot pentru muncă și dăruire. Nu primește cinstea sau distincția de a purta cruce orice preot.
Cum ar fi să desconsiderăm sportivii care în urma unor competiții au câștigat niște medalii și le poartă eventual la gât la o manifestare. În aceeași logică ar trebui să desconsiderăm pe cei care primesc distincții din partea Președinției României, a Casei Regale. Supărați-vă pe Simona Halep că prin munca ei în tenis primește onoruri, distincții și bani. Eu zic că face cinste României. Și unii preoți primesc distincții pentru că fac cinste Bisericii și de aceea poartă cruce care nu este de aur.
Așadar a desconsidera crucea de pe pieptul unui preot, Episcop sau Patriarh (în final toți vom avea o cruce) defapt în primul rând îi desconsiderăm munca, activitatea, silința de a face ceva la locul lui de muncă. Cred că doar în jur de 10% dintre preoți sunt purtători de cruce, aceștia fiind vizibili și pe micile ecrane, și mă mir că niciunul dintre ei nu a luat atitudine împotriva acestei nedreptăți care li se face, ci m-am găsit eu umilul și nevrednicul preot simplu de țară,

Nicolae Trușcă, Parohia Negoiești.

Sursa: crestinortodox.ro