MOARTEA TATĂLUI MEU
N-am fost în bune relații cu tata.
Era un om vicios, total indisciplinat...in fine, nu era pe placul meu DELOC.
Cel mai mult mă deranja faptul că făcea mișto de Biserică, credință etc.
Mă vedea scriind pomelnice duminica și zicea:
"Ti-a răspuns mă ăla căruia îi scrii?" Adică Dumnezeu.
Preoții niște nenorociti, etc.
Cum s-ar zice, sunt obijnuit cu asta de mult (tata a adormit acum 25 ani).
Cu toate astea nu exista rugăciune să nu-l pomenesc.
S-a îmbolnăvit grav și era pe moarte. Tot anti Biserica.
M-am rugat cu sudoare de sânge să treacă la credință. Ca să pot sa-i fac parastase, să fie o cât de mică legătură cu Trupul Bisericii.
Intr-o sâmbătă la prânz mă sună mama disperată să vin repede. Intre timp mă mutasem.
Tata a vrut să vorbească doar cu mine.
Mi-a zis că începuse să vadă dracii cum îi cer sufletul și URLA de groază.
Am chemat un fost coleg( preot) care făcea taximetrie pt că încă nu avea o parohie.
L-a spovedit și l-a împărtășit. Era cam ora 18.
Era ff liniștit după. I-am zis sarcastic (stilul meu):
Mi-a răspuns ĂLA căruia îi scriu și mă rog.
A început să plângă.
La ora 00:45 a trecut la Domnul. Am simțit dar aveam o pace incredibilă în suflet.
Era sărbătoarea Sf. Petru și Pavel.
Pe tata chema Petru. De atunci îl pomenesc în TOATE sambetele morților . Știu că e bine.
Ce vreau să zic?
1. Toți cei tari în gură contra Bisericii, poate vă mai gândiți un pic!
2. NICIODATĂ să nu întrerupeti rugăciunea pentru cei ostili credinței.
3. Hristos RASPUNDE ÎNTOTDEAUNA!
Doamne ajută!
Preluare de pe pagina de Facebook al lui Cătălin Rusu
