Bună tuturor!
În primul rând, vă sunt recunoscătoare că am găsit acest site minunat şi de care aveam nevoie de sfaturi duhovniceşti, de a-mi lumina mintea, să fiu mai înţeleaptă şi credincioasă. Intrând pe campania “Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie” m-am gândit să-mi spun şi eu povestea care face parte din trecutul meu. Abia că mi-am făcut curaj să vorbesc despre cele întâmplate...
Consider că sunt o fată credincioasă şi cu frică de Dumnezeu. M-am îndrăgostit de un băiat la vârsta de 19 ani, și era primul băiat de care mă îndrăgostisem cu adevărat pentru că mai avusesem prieten şi înainte de a-l cunoaşte, dar sentimentul de a fi îndrăgostită a fost unic. Am fost o perioadă lungă cu el, ne-am cunoscut, era singurul băiat care mă făcea să-l iubesc, eram sigură că şi pe mine mă iubeşte şi că el vrea o relaţie serioasă cu mine. Erau toate bune şi frumoase, cum mi-am dorit eu să fie.
După un timp am ieşit în oraş cu el, era foarte atent cu mine, îmi demonstra că mă iubeşte... și am decis să fac ”marele pas”. Înainte de a face acest lucru am discutat cu el, eram siguri de sentimentele noastre că ne iubim şi că vom fi mult timp împreună. Începusem să-l duc spre calea cea bună, să creadă în Dumnezeu... fiind o fată cuminte şi credincioasă, ba chiar îmi zicea că doreşte ca peste doi ani să fiu soţia lui. M-a convins prin iubirea lui pentru mine, am crezut în iubirea lui... și am făcut ”marele pas”, pe care acum îl regret amarnic, regret că trebuia să zic “NU!” şi să aştept până la căsătorie, să găsesc persoana potrivită.
Ne-am despărţit după vreo lună jumate de la marele pas ce-l făcusem. Nişte indivizi s-au băgat peste relaţia noastră, să fie împotriva relaţiei noastre, el a crezut şi fiecare a mers pe drumul lui... Nu îi păsa că eu sufăr şi că luptăm pentru această relaţie, să treacă peste egoismul şi orgoliul lui nemăsurat.
Acum merg des la biserică, postesc şi mă spovedesc. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Maicii Domnului am trecut peste această suferinţă, am devenit mai puternică şi de acum încolo m-am hotărât să nu mai fac asemenea greşeli. Îmi pun speranţa şi credinţa în Dumnezeu că îmi voi găsi persoana potrivită până la căsătorie, cu toate că regret şi acum că am făcut ceva ce nu trebuia, ceva ce nu se merită... Nu-mi pierd răbdarea, speranţa şi credinţa în Dumnezeu că pe viitor să-mi găsesc un soţ pentru a forma o familie.
Şi fetelor nu vă lăsaţi păcălite, fiţi foarte atente şi gândiţi-vă foarte bine înainte de a face ”marele pas”!
Doamne ajută!
A. 20 de ani
Sursa: ortodoxiatinerilor.ro
